Conditiile de acordare a creditelor de nevoi personale banci si IFN

Pentru a accesa credite de nevoi personale de la banci ori IFN-uri trebuie sa indeplinesti conditiile lor de acordare, sa fii eligibil

Conditiile de acordare a creditelor de nevoi personale la banci si la IFN-uri s-au modificat mult in ultimii ani.

In fapt, conditiile nu s-a modificat ele, intrinsec, s-au modificat mult produsele financiare oferite de banci si IFN-uri si atunci automat si cerintele s-au schimbat.

Un exemplu edificator este cel referitor la adeverinta de venit. Cu cativa ani in urma, adeverinta de venit reprezinta un act eliminatoriu la accesarea unui credit de nevoi personale de la banci. De cand bancile au incheiat acorduri de colaborare cu cei de la ANAF, veniturile se verifica direct in baza de date ANAF, fara sa se mai solicite adeverinta de venit.

Bine, conditia de existenta a unor venituri s-a pastrat, s-a schimbat doar forma de verificare a veniturilor.

Ce s-a schimbat renuntandu-se la adeverinta de venit? S-a redus foarte mult timpul de acordare al creditelor bancare. De la doua saptamani minim cat dura inainte acordarea unui credit de nevoi personale la banci, s-a ajuns la cateva ore in prezent, cat dureaza inspectarea veniturilor la ANAF.

Astfel, bancile au inceput sa-si promoveze produsele prin expresii sugestive in aceasta directie: creditul pe loc, creditul pe repede inainte, etc.

S-au modificat conditiile de acordare a creditelor de nevoi personale si la nivel de acte solicitate. Numarul actelor s-a redus semnificativ. Nu te mai duci azi la banca cu un purcoi de hartii pentru a te imprumuta.

Unele banci au deja in derulare oferte de credite online pentru clientii existenti care isi incaseaza veniturile prin respectiva banca.

Evident, nu au fost eliminate conditiile de acordare a creditelor de nevoi, ci doar simplificate procedurile.

Principalele conditii de acordare sunt legate de:

– varsta
– venit minim
– vechime in munca (predomina cerinta de trei luni vechime la locul actual de munca si de un an in total)
– scoring in BC (bancile inca sunt reticente vis-a-vis de restantieri, desi la nivel declarativ unele dintre ele precizeaza ca nu nu este conditie eliminatorie faptul ca esti inscris in BC ca rau-platnic)
– grad de indatorare.

Varsta minima necesara pentru a te imprumuta este de 18 ani. Nu toate institutiile financiare merg pe aceasta limita minima de varsta, unele urca la 19, 20, 24 ori chiar 26 de ani.

Varsta maxima admisa variaza destul de mult de la o institutie la alta. De asemenea, se fac diferentieri si pentru barbati si femei, dar acest lucru este legat de varsta de pensionare, care este la randul ei diferita la barbati si la femei. Diferente foarte mari am vazut la multe institutii financiare la varsta acceptata pentru navigatori, dar si la veniturile acestora; varsta acceptata la navigatori este mult mai mica, iar venitul mult mai mare.

Venitul este o conditie de acordare a creditelor de nevoi. Venitul minim variaza de la institutie la institutie. Unele banci merg pe salariul minim pe economie, altele coboara mult sub acest prag.

Cu siguranta cine castiga in 2019 salariul minim pe economie se poate imprumuta la banci, atat cat ii permite gradul de indatorare. Motivul principal fiind acela ca si in acest an salariul minim pe economie a crescut.

Indiferent de ventul actual, bancile si IFN-urile verifica gradul de indatorare. Dupa lege, gradul de indatorare nu poate depasi un anumit prag: 40% pentru creditele in lei si 20% pentru cele in euro.

Pentru ca in piata au aparut o sumedenie de profesii liberale noi, multi oameni ajungand sa-si castige traiul practicand activitati independente, bancile si IFN-urile au inceput si ele sa accepte venituri variate. Indiferent ce activitate practici, este important sa ai dovezi ca obtii veniturile respective. Si cum de la ANAF nu prea ai cum sa obtii dovezi despre veniturile neraportate, trebuie sa incerci direct la sursa de finantare. Asadar, pentru cei ce practica activitati independente ori au profesii liberale, cade posibilitatea de verificare a veniturilor la ANAF.

Verificarea in Biroul de Credit este o alta conditie de acordare a creditelor de nevoi personale, ce se pastreaza si la nivelul lui 2019.

Bancile respingeau din start persoanele cu scoring negativ in BC. Insa, in ultima vreme am citit si opinii din partea bancilor care afirma ca inscrierea in BC nu este conditie eliminatorie. De exemplu, cei de la Banca Transilvania si-au nuantat pozitia privitoare la cei inscrisi in Biroul de Credit.

Se stie ca restantierii nu mai gasesc demult imprumuturi la banci. De pe vremea cand, inainte de criza, unele banci isi lansase produse cu astfel de denumiri: credite pentru rau-platnici (vezi ofertele Citifinancial din 2008 – „Credite rau platnici Citifinancial”).

In privinta gradului de idnatorare, nu este dracul chiar atat de negru, pentru ca bancile inca accepta codebitori. Evident, si codebitorii trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii de acordare pentru creditele de nevoi ca si imprumutatul principal. Singurul parametru care se insumeaza fiind venitul, astfel incat imprumutatul sa se incadreze cu suma de bani dorita sub limita pragului de indatorare admis pe moneda pe care ales-o.

Vechimea in munca este si ea conditie necesara pentru cei ce spera la un credit de nevoi personale. Si nu doar la banci. Am vazut in ultima vreme ca si IFN-urile au adoptat aceasta conditie a vechimii in munca. Spre exemplu cei de la Credius acorda credite daca ai minim o luna vechime in munca.

De regula, pe la banci se practica vechimea la locul actual de munca de minim trei luni, iar totalul in munca de la sase luni la un an, minim.

Evident, inainte de a ajunge sa ne intrebam daca indeplinim conditiile de acordare ale creditelor de nevoi personale, trebuie sa alegem intre un produs sau altul. Dar, aceasta alegere este cumva cu dus si intors, pentru ca putem noi sa alegem cat dorim in functie de costuri ori alte aspecte care ne convin, daca nu indeplinim conditiile de acordare ale unui imprumut, alegem degeaba.

(Visited 1 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Info GDRP | Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Politica cookies